Cinci ani după evenimentele petrecute în prima serie, Ben Tennyson, în vârstă de 15 ani, s-a întors la normal, la o viață obișnuită. Terminând cu aventurile sale, Ben și-a scos Omnitrixul și a crescut de la un băiat mic într-un adolescent pe care te poți baza.
Însă o nouă amenințare se apropie rapid de Pământ. O rasă de extratereștri parazită, Hibrizii, au ajuns în mod secret pe Pământ, cu intenția de a distruge omenirea. Max, bunicul lui Ben, fiind un membru al organizației Instalatorilor, deja a pornit în călătoria de a încerca să-i oprească, dar de-atunci n-a mai fost văzut. Ben nu are de ales și trebuie să folosească încă o dată Omnitrixul. Omnitrixul s-a contopit din nou cu corpul adolescentului, rezultând noi forme, funcții și extratereștri în care se poate transforma.
Ben nu este singur. Verișoara lui, Gwen, i se alătură și ea, având puteri magice care au crescut semnificativ pe parcursul anilor. De asemenea, lui Ben i se alătură și rivalul său, Kevin Levin, care și-a petrecut timpul în vidul nul. Pe parcursul seriei, Ben, Gwen și Kevin izgonesc Hibrizii, se luptă cu inamici vechi și noi.
Anime
23 mai 2025Salut se poate găsi și serialul 100% Lupu legenda petrii lunii ? Și dacă e găsește și Sezonul 3 Din ben 10 și echipa extraterestră dublat in Română ?
ar fi super vă mulțumesc
Cosmin
23 mai 2025Pana diseara este pe site sezonul 3 din ben 10 alien force, desenul spus de tine sa vad daca il are cineva. Nicio problema
Ben
11 iunie 2025Salut am descoperit azi saitul ăsta este foarte minunat și frumos numai că să incarcă extrem de greu și apar și probleme eruari de exemplu cel mai des apare eroarea a fost o eroare critica pentru acest site să poate face ceva vă rog mult e destul de deranjant ?
Cosmin
11 iunie 2025Faza e ca nu prea putem remedia problema deocamdata, dupa ce vom avea mai mult timp si surse necesare da vom rezolva